Mi-am cumpărat râșnița de cafea De’Longhi KG79 în Finlanda, cu mult timp în urmă. Și, culmea, blestemăția încă funcționează.
Păi, normal că funcționează. N-am folosit-o chiar atât de mult, în principal pentru că urăsc să o folosesc. Asta nu e tocmai o recomandare entuziastă a durabilității sale. Poate motorul e extraordinar de rezistent, poate nu, dar n-am de gând să trag concluzii despre calitatea construcției doar din faptul că o râșniță pe care nici nu prea vreau s-o folosesc încă merge.
Nu e ca și cum KG79 n-ar fi în stare să macine cafea. E în stare. Problema e aproape tot ce ține de această funcție de bază: materialele, comenzile, recipientul de colectare și, mai ales, curățarea. Am descoperit un număr impresionant de moduri în care un aparat atât de simplu poate să mă enerveze.
Arată bine, dar plasticul e jalnic
Îi acord lui KG79 un merit pentru aspect. Forma pătrățoasă și finisajul cu aspect metalic pot arăta destul de bine, mai ales într-o bucătărie cu multe electrocasnice din inox lustruit. Dar suprafețele lucioase adună amprente, iar recipientele din plastic pentru cafeaua măcinată se zgârie ridicol de ușor. Poate arată bine, însă piesele pe care le manevrezi des nu rămân așa multă vreme.
Există un detaliu care chiar îmi place: capacul din plastic fumuriu al rezervorului pentru boabe. Spre deosebire de un capac complet transparent, oferă boabelor măcar puțină protecție față de lumină. Asta are sens. Recipientele care colectează cafeaua măcinată sunt însă cu totul altă poveste.
Recipientele pentru cafeaua măcinată au început să prezinte zgârieturi vizibile după foarte puțină manipulare obișnuită. Vorbesc despre mici ciocniri, lovituri, spălări și uscări, lucruri pe care o piesă detașabilă a unei râșnițe ar trebui să le suporte. Zgârieturile au apărut cu ani în urmă, iar în cele din urmă plasticul a crăpat. Două astfel de recipiente s-au spart complet în bucăți, iar cel pe care îl am acum e ciobit.
Nu vorbim despre recipiente care au suportat ani de abuz înainte să cedeze. Din experiența mea, plasticul pur și simplu nu e suficient de bun pentru manipularea de zi cu zi pe care ar trebui s-o suporte. E cu atât mai dezamăgitor pentru o piesă pe care trebuie s-o golești și s-o cureți regulat.
Ambele butoane de reglaj sunt groaznice
Ambele butoane rotative, unul pentru finețea măcinării și celălalt pentru numărul de cești, au o suprafață cauciucată și lipicioasă. Par hotărâte să atragă tot praful și toată murdăria din bucătărie. Până și ștergerea lor e neplăcută, pentru că totul se lipește. Nu pricep cine a considerat că e un material potrivit pentru comenzile unei râșnițe de cafea.
Butonul pentru numărul de cești are și o altă problemă: reglajul e vag. Îi lipsesc clicurile ferme și clare pe care le-aș aștepta, așa că revenirea cu precizie la aceeași poziție devine inutil de dificilă.
Ca să fie clar, butoanele nu sunt blocate mecanic. Suprafața cauciucată e lipicioasă, iar reglajul pentru numărul de cești e imprecis. Două probleme diferite, reunite cu grijă în același loc.
Macină cafea. Nu asta e problema.
KG79 are 16 trepte de măcinare, iar motorul își face în continuare treaba de bază: macină boabele. Despre partea asta a aparatului nu am o nemulțumire majoră.
Este și destul de zgomotoasă. Sigur n-aș porni-o dis-de-dimineață când ceilalți încă dorm. Dar râșnițele electrice fac zgomot și n-am să pretind că aceasta e deosebit de îngrozitoare doar fiindcă o auzi funcționând.
Dacă vreau să știu exact câtă cafea folosesc, prefer s-o cântăresc în loc să mă bazez pe acel reglaj vag al numărului de cești. De unul singur, nu ar fi sfârșitul lumii. La KG79 însă, toate aceste mici enervări se adună, iar ce e mai rău vine când trebuie curățată.
Curățarea e un adevărat chin
Recipientul pentru cafeaua măcinată e o cutie din plastic înaltă, îngustă și aproape pătrată. Praful fin de cafea și electricitatea statică fac cafeaua măcinată să se lipească de pereți, așa că poți bate în recipient și tot să găsești cafea lipită pe margini. Electricitatea statică nu e ceva neobișnuit la râșnițe, dar forma recipientului nu ajută deloc.
Să-l speli e una. Să-l usuci după aceea e momentul în care începe adevăratul absurd. Deschiderea și forma fac dificil să introduci o cârpă înăuntru, cu atât mai puțin să ajungi în colțuri. Eu cred că am mâini și degete destul de „delicate”, și tot nu pot ajunge până la fund ca să-l usuc fără să-mi rămână mâna blocată. E o simplă cutie din plastic, pentru numele lui Dumnezeu. Nu ar trebui să mă lupt cu blestemăția asta doar ca s-o curăț și s-o usuc.
Iar recipientul nici măcar nu e partea cea mai rea. Compartimentul în care intră are o cavitate incomodă, unde se adună cafea măcinată. Vezi resturile acolo, dar e inutil de greu să ajungi la ele și să le scoți cum trebuie.
Mai există și o deschidere sub aparat prin care cafeaua măcinată ajunge pe blatul bucătăriei. Curățarea poate însemna să ridici râșnița, să bați ușor în ea și să ștergi mizeria de dedesubt. Atât despre ideea de a ține cafeaua în aparat.
Adaugă suprafețele care se zgârie ușor, amprentele și butoanele acelea îngrozitoare care atrag praful și obții un aparat enervant de curățat din aproape orice direcție. Mă întreb sincer dacă cineva a încercat vreodată să-l curețe înainte să-i aprobe designul.
De fapt, dacă KG79 ar fi fost proiectată special ca să fie mereu enervant de curățat, aș spune că cineva a făcut o treabă spectaculoasă.
Comparația cu Melitta Molino
După ce am cumpărat Melitta Molino, defectele de proiectare ale KG79 au devenit și mai evidente. Cumpărasem Melitta ca râșniță la un preț rezonabil pentru birou, dar până la urmă am păstrat-o acasă și am dus De’Longhi la birou.
Cea mai ridicolă diferență este dimensiunea. KG79 e de fapt puțin mai mare decât Melitta și ocupă mai mult spațiu pe blat, însă reușește să aibă recipiente mai mici la ambele capete.
Rezervorul pentru boabe al De’Longhi are o capacitate declarată de 120 de grame, față de 200 de grame la Melitta. Am măsurat și volumul interior al recipientelor pentru cafeaua măcinată umplându-le cu apă: aproximativ 350 ml la KG79 și cam 400–420 ml la Melitta. Sunt volumele recipientelor, nu greutatea cafelei măcinate care încape în ele.
Așadar, râșnița mai mare fizic primește mai puține boabe sus și are mai puțin loc pentru cafeaua măcinată jos. Aparat mai mare, capacitate mai mică la ambele capete. Pentru mine, asta e pur și simplu un design prostesc.
Dar capacitatea nici măcar nu e obiecția mea principală. Zona de colectare de la Melitta are o platformă rotundă, simplă și accesibilă, pe care o pot șterge imediat. Recipientul se spală și se usucă mult mai ușor, iar butoanele au clicuri ferme fără acel înveliș lipicios oribil. Melitta oferă 17 trepte de măcinare față de 16 la KG79, dar nu pentru acea treaptă în plus o prefer. Întreaga experiență de folosire și întreținere este pur și simplu mai puțin enervantă.
Cam singurul detaliu pe care îl prefer la KG79 e capacul fumuriu al rezervorului pentru boabe, fiindcă oferă puțină protecție față de lumină. În schimb, recipientele din plastic pentru cafeaua măcinată s-au dovedit ridicol de ușor de zgâriat și spart.
Și Molino are particularitățile ei, pe care le-am descris într-o recenzie separată. Dar sunt lucruri cu care pot trăi, nu motive să detest folosirea râșniței. M-am gândit chiar să cumpăr încă un Molino pentru birou, deși am deja acolo un KG79 funcțional. Sincer, nici nu m-ar supăra prea tare dacă KG79 s-ar deteriora la birou. Atât de puțin entuziasm mi-a mai rămas pentru ea.
Verdict: aș cumpăra-o din nou?
Categoric nu. Și nici n-aș recomanda-o.
Da, KG79 încă funcționează după mai bine de un deceniu. Dar am folosit-o relativ puțin, în mare parte pentru că urăsc să o folosesc. Așa că nu confundați asta cu laude aduse calității construcției sau cu afirmația că s-ar fi dovedit excepțional de fiabilă. Pur și simplu nu pot susține așa ceva.
În schimb, am ani de experiență cu o râșniță ale cărei recipiente din plastic pentru cafeaua măcinată s-au zgâriat și au crăpat la manipulare obișnuită, ale cărei două butoane atrag murdăria ca niște magneți, al cărei reglaj pentru numărul de cești e frustrant de vag și al cărei recipient și cavitate interioară fac curățarea mult mai dificilă decât ar trebui.
Nu e vorba despre o singură defecțiune spectaculoasă. E o colecție de decizii proaste de proiectare care m-au făcut să detest sincer folosirea aparatului. Macină cafea, dar măcinarea cafelei e minimul pe care îl aștept de la o râșniță.
Melitta Molino mi-a arătat că nu trebuie să suport toate astea pentru o râșniță electrică la un preț rezonabil. Dacă vă gândiți să cumpărați KG79, sfatul meu e simplu: eu n-aș face-o.
KG79 funcționează. E cam cel mai frumos lucru pe care îl pot spune despre ea. După mai bine de un deceniu de când o am, m-am săturat până peste cap de blestemăția asta.